35 de persoane au fost angajate pe loc la Bursa Locurilor de Muncă

Aproximativ 1000 de teleormăneni aflați în căutarea unui loc de muncă au participat la Bursa Locurilor de Muncă. Dintre aceștia au fost selectați 224 în vederea încadrării, iar 35 persoane au fost angajate pe loc.

Evenimentul s-a adresat tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă dar si celor care doresc să se reorienteze profesional.

În vederea participării la Bursa Generală a Locurilor de Muncă au fost contactaţi aproximativ 970 de agenţi economici fiind identificate 633 locuri de muncă vacante.

Meseriile în care au fost comunicate locurile vacante au fost : inginer/subinginer(industria mecanică, electrotehnică, alimentară), contabil/economist, proiectant inginer, specialist SIG/IT, electrician de întreţinere şi reparaţii, laborant chimist, lucrător comercial, sudor, tamplar, zidar, lăcătuș mecanic, muncitor necalificat, etc.

În cadrul Bursei Generale a Locurilor de Muncă, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au obținut informaţii suplimentare, referitoare la cursurile de formare profesională derulate de către Agenţie, la facilităţile acordate în cazul angajării şi la ocuparea unui loc de muncă în străinătate prin intermediul reţelei EURES.

În cadrul acestei acțiuni au fost amenajate standuri separate pentru activitățile de: mediere, consiliere privind carieră, formare profesională, acordarea de informații privind alcătuirea unui CV, a unei scrisori de intenție precum și alte tehnici de identificare a unui loc de muncă și au fost distribuite pliante, broșuri, flyere pentru promovarea serviciilor oferite de AJOFM Teleorman, precum și a proiectelor implementate.

De asemenea, la eveniment au participat reprezentanți ai Centrului Militar Județean Teleorman și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman care au prezentat oferta educațională pentru anul 2019-2020 și au distribuit pliante de promovare.

Claudiu DUMITRACHE