De ziua Adormi
Pe 15 august, de Sărbătoarea Sfintei Maria Mare * Locuitorii din Orbeasca celebrează Ziua Comunei rii Maicii Domnului, din luna lui Gustar, în localitatea Orbeasca, în fiecare an, din moşi-strămoşi, se organizează tradiţionalul bâlci anual.

De câţiva ani încoace, pe lângă acest bâlci, Primăria şi Consiliul Local organizează şi Ziua Comunei Orbeasca, devenită deja o tradiţie plăcută .

Aşadar, joi, 15 august 2019, aici va fi o mare sărbătoare a orbestenilor: Ziua Comunei, o zi cu totul specială, ajunsă acum la cea de-a XV- a ediţie, o zi cu cantec, joc şi voie bună.

După deschiderea oficială a festivităţii de la ora 17.00, urmată de un program artistic cu cântece şi dansuri populare, susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale Orbeasca, la ora 19.00 va urma un spectacol extraordinar de muzică populară, intitulat “Hai la Orbeasca la târg!”, având ca realizator pe maestrul Ion Ghitulescu, un recunoscut interpret de muzică populară şi de petrecere.

Pe o scenă amenajată în aer liber, din incinta târgului săptămânal, vor evolua nume sonore ale muzicii populare şi uşoare româneşti : Claudia Torop, Nicoleta Lataretu, Corina Dragomir, Ion Drăgan, Reli Sanda, Florin Lucian, Ion Ghitulescu.

La spectacol, invitat surpriză va fi şi Irina Loghin, cea socotită de romani “regina cântecului popular“.

Invitat la eveniment va fi şi Ansamblul Folcloric “Emilia Bubulac“ din Peştişani, judeţul Gorj, coordonat de coregrafii Adriana şi Marian Stelea.

Sunetul şi luminile, de pe tot parcursul manifestării cultural- artistice, vor fi asigurate de Ionel Mandia.

Programul spectacolului va fi prezentat de către Crina Torop.

Felicitări primarului, Gheorghe Budica, şi membrilor Consiliului Local care prin demersurile făcute duc tradiţia mai departe pentru oamenii din cele trei sate componente ale comunei: Orbeasca de Sus, Orbeasca de Jos şi Laceni.

Leon Armeanca