Cu sprijinul Institutului de cercetare Legumicolă din Roşiorii de Vede, cercetătorii români au creat pepenele cu gust de coniac, castravetele pentru diabet şi „planta-burete de baie”

Pepene cu gust de coniac, castravete pentru diabet sau ardei iute folosit doar pentru spray lacrimogen sunt cultivate de cercetătorii de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău, care se plâng că nu au bani pentru omologarea produselor, ceea ce ar permite vânzarea lor, iar soiurile se pierd.
În prezent, în România mai există trei staţiuni de cercetare legumicolă subordonate Institutului de la Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, între acestea aflându-se şi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Legumicolă Buzău, a cărei activitate este coordonată de cercetătorul Costel Vânătoru.
La centrul de cercetare buzoian au fost obţinute, în urma studiilor, specii inedite de fructe şi legume, dar şi numeroase ierburi aromatice, printre care luffa o plantă erbacee din familia Curcubitacee, folosită în special în ţările asiatice drept legumă, dar şi castravetele pentru diabet sau pepenele cu aromă de coniac.
Despre luffa, cercetătorul Costel Vânătoru spune că fructul uscat al acestei plante se transformă într-un burete de baie care are efectul gomajului, lăsând pielea catifelată.
Luffa a fost aclimatizată la Buzău, iar treptat au fost create mai multe specii care s-au adaptat condiţiilor meteorologice şi pedologice de la staţiunea de cercetare.
“Este mult superior faţă de buretele sintetic pe care îl folosesc cei mai mulţi dintre noi. Proprietăţile acestui burete vegetal sunt net superioare. În urma spălării cu acest burete pielea rămâne curată, catifelată, se simte prezenţa benefică a acestui burete”, a explicat cercetătorul Costel Vânătoru.
Fructul uscat de luffa se foloseşte şi în industrie ca filtru pentru motoare, în construcţii, la izolarea termică şi fonică a caselor, dar şi în componenţa unor medicamente, precum şi ca plantă ornamentală.
Culese înainte de a deveni fibroase, fructele tinere pot fi consumate asemenea dovlecelului, iar uleiul de luffa este folosit în Statele Unite la fabricarea săpunului.
În staţiunea de cercetare de la Buzău se cultivă şi castravetele pentru persoanele bolnave de diabet, cunoscut şi sub denumirea de castravetele exploziv, pentru că, ajuns la maturitate, explodează şi îşi împrăştie sămânţa. Această plantă, care are o compoziţie apropiată de cea a insulinei, a fost adusă din Tibet, iar cercetătorii de la Buzău au reuşit să-i ofere condiţiile necesare dezvoltării.
Castravetele exploziv este destinat bolnavilor de diabet care nu sunt dependenţi de insulină, ajutând la reglarea glicemiei. Acest castravete conţine şi o serie de săruri minerale şi vitamine, dar şi substanţe mai rare, precum biotină – substanţă ce ajută la regenerarea unghiilor şi a părului.
O altă plantă inedită obţinută la Buzău este pepenele cu aromă de coniac, dar care de fapt nu conţine nici un strop de alcool. Fructul, care este alungit şi cântăreşte cel mult trei kilograme, este rezultatul a peste 20 ani de cercetări ale horticultorilor buzoieni.
În serele Staţiunii de Cercetare Legumicolă Buzău se mai cultivă vinete albe, roşii tigrate, roşii negre, mai multe soiuri de ardei – unii dintre ei fiind atât de iuţi încât sunt folosiţi doar la fabricarea spray-urilor lacrimogene.
La loc de cinste sunt plantele aromatice, între care zeci de soiuri de busuioc cu miros şi gust distincte, melisa – o plantă cu gust puternic de lămâie sau arbustul de manuka, din florile căruia se face cea mai scumpă miere de albine din lume, care se vinde la gram.
Cercetările specialiştilor de la Buzău sunt mult îngreunate însă de finanţarea deficitară, profesorul Costel Vânătoru spunând că statul nu finanţează cercetarea şi, mai mult, pune beţe în roate, cerând bani pentru omologarea plantelor care sunt aclimatizate în mediul de cercetare. Plantele produse în staţiunile de cercetare nu pot fi vândute în pieţe sau supermarketuri fără să fie omologate mai întâi.
Tot din cauza lipsei banilor, activitatea în serele staţiunii de cercetare de la Buzău este mult redusă, numărul angajaţilor ajungând în prezent la 100, în condiţiile în care în trecut erau chiar şi 2.000 de salariaţi.
Pentru a scoate o plantă hibrid, unui cercetător îi trebuie foarte mult timp, chiar zeci de ani, Vânătoru spunând că, întrucât nu sunt bani pentru omologare şi brevetare, multe soiuri se pierd.
El a mai spus că au existat situaţii când plante create de cercetătorii buzoieni, care nu au putut fi omologate din lipsa banilor, au fost cultivate în alte ţări.