Alte trei puncte de lucru ale pompierilor teleormăneni vor fi înființate anul viitor

Unul dintre principalele obiective ale șefului ISU ”A.D. Ghica” Teleorman, col. Marius Stancu, încă din primele luni de când a venit la conducerea instituției din Teleorman, a fost redimensionarea și reașezarea în teritoriu a ISU Teleorman. Într-una din primele sale conferințe de presă susținută în luna noiembrie a anului trecut, col. Marius Stancu spunea că ”Teleormanul are peste 600 de pompieri, suficienți pentru redimensionare și reașezarea în teritoriu. Partea de nord a județului este aproape neacoperită din punct de vedere al timpului de răspuns. Este un timp de răspuns foarte mare”.

Potrivit celor declarate la acea vreme de șeful ISU ”A.D. Ghica” Teleorman, în unele localități pompierii teleormăneni ajung în 30 de minute, ”timp de răspuns foarte mare față de cel înregistrat la nivel național”.

Pentru a scurta timpul de răspuns al pompierilor teleormăneni la intervențiile din zonele neacoperite, col. Marius Stancu și-a propus să înființeze puncte de lucru ale pompierilor teleormăneni în câteva localități din județ, astfel încât timpul de răspuns la interevenții să fie de aproximativ 15 minute.

La vremea la care a preluat conducerea ISU Teleorman, obiectivul prioritar al col. Marius Stancu era înființarea unui punct de lucru al pompierilor la Drăgănești Vlașca. Acest lucru s-a și întâmplat, la începutul lunii octombrie 2017 fiind inaugurat punctul de lucru Drăgănești Vlașca.

În cadrul celei mai recente conferințe de presă organizată de conducerea ISU Teleorman în data de 7 noiembrie, col. Marius Stancu spunea că ”operaționalizarea punctului de lucru Drăgănești Vlșca este primul proiect pe care l-am derulat cu succes” și că în viitorul apropiat speră ca în alte trei localități din Teleorman să înființeze alte puncte de lucru ale pompierilor. Este vorba despre localitățile Talpa, Slobozia Mândra și Cervenia.

”Suntem preocupați și de derularea celorlalte trei proiecte pe care le avem cu autoritățile din mediul rural, unde vom deschide punctele de lucru. Deja lucrurile sunt foarte avansate la Talpa. Localitatea Slobozia Mândra vine și ea în forță din spate, în sensul că în această iarnă, cred că se vor finaliza toate documentele și toate avizele, astfel încât la începutul primăverii să începem efectiv construcția clădirii. La Conțești suntem tot la faza de proiecte și documente. Încercăm ca odată cu venirea primăverii să demarăm lucrările și acolo. Vom avea o repartiție mult mai judicioasă a pompierilor, atât a celor care participă efectiv la stingerea incendiilor cât și a paramedicilor SMURD”, a precizat șeful ISU Teleorman, în cadrul conferinței de presă organizată marți, 7 noiembrie 2017.

M. MEILĂ

Leave a Reply