Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman: Reglementări pentru punerea în concordanță cu prevederile noului Cod fiscal

Guvernul a modificat și completat printr-o Ordonanţă de Urgenţă Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul punerii în concordanță cu prevederile Codului fiscal care intră în vigoare la 1 ianuarie 2018.

Potrivit actului normativ, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2018, Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) se constituie şi din sumele care se distribuie din contribuția asiguratorie pentru muncă datorată de angajator.

Începând cu data de 1 ianuarie 2018, toate categoriile de persoanele fizice care, în prezent, sunt asigurate cu plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate din alte surse (de la bugetul de stat și din alte surse bugetare), vor beneficia în continuare de calitatea de asigurat și vor fi exceptate în continuare de obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Se instituie cadrul legal pentru a asigura sumele necesare în bugetul FNUASS, în vederea furnizării serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale la care au dreptul asiguraţii. Astfel, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile FNUASS se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat. Măsura are scopul să asigure continuitatea la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

S-a instituit cadrul legal pentru persoanele pentru care nu au fost emise cardurile naţionale de asigurări sociale de sănătate şi pentru situaţiile în care acestea nu figurează ca asigurați în sistemul informatic unic integrat, precum şi pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, dovada calității de asigurat făcându-se cu adeverința de asigurat.

Cardul de sănătate este un document personal, netransmisibil, iar utilizarea fără drept a acestuia de către furnizorii de servicii în scopul raportării și validării unor servicii medicale, medicamente,dispozitive medicale, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal.

S-a reglementat cadrul legal cu privire la stabilirea pachetului de servicii medicale pentru asigurările voluntare de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament în cadrul asigurărilor voluntare de sănătate.

Cornelia RĂDULESCU

Leave a Reply