Atenție la hoți! Cresc furturile în această perioadă

Polițiștii din cadrul Secției nr.10 Poliție Rurală -Poeni au fost sesizați de către reprezentanții SC PETROM-OMV cu privire la faptul ca în noaptea 30.11/01.12.2017 persoane necunoscute au pătruns în curtea societății de unde au sustras un cablu electric trifazat din cupru și prizele aferente acestuia.

În urma investigațiilor efectuate a fost identificat autorul în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani în curtea căruia a fost găsit cablul electric care a fost recuperat și restitiut societății păgubite.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Furt calificat”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle.

Și polițiștii din Roșiorii de Vede au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 42 ani din localitate despre faptul că dintr-o magazie a locuinței sale unde erau depozitate unelte și scule electrice i-au fost furate mai multe bunuri.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă a Poliţiei Roșiorii de Vede care a efectuat cercetări, stabilind că în perioada 15.11-02.12.2017, persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-o anexă a locuinței părții vătămate de unde au furat o drujbă, două circulare, două flexuri şi o bormaşină, prejudiciul total fiind de aproximativ 2350 lei.

În urma verificărilor și investigațiilor efectuate a fost identificat autorul ca fiind un bărbat în vârstă de 22 de ani din București care locuia fără forme legale în Roșiori de Vede, urmând să se efectueze cercetări în vederea recuperării prejudiciului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”Furt calificat”, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Nu în ultimul rând, polițiștii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Smârdioasa, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și executat o acțiune preventivă pe raza comunei Cervenia, pe linia prevenirii si combaterii furturilor de animale precum și faptelor de braconaj cinegetic, fiind depistat un bărbat în vârstă de 22 ani din com. Cervenia jud. Teleorman care a fost oprit în fața locuinței sale în timp ce conducea un autovehicul iar în interiorul acestuia a fost găsit un exemplar de vânat, un iepure de câmp despre care acesta a declarat că l-a vânat cu arma de vânătoare pe care o deține legal, în extravilanul comunei Cervenia, în data de 30.11.2017.

Tot cu această ocazie, susnumitul a predat arma de vânătoare pe care o ascunsese în curtea locuinței în momentul interceptării de catre organele de poliție.

Exemplarul de vânat și arma de vânătoare au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „braconaj”, urmând a se propune soluție prin Parchet.

C.D.

Leave a Reply