„Mon cher, mi-e tare dor de dumneata”…

Când timpul avea infinită răbdare cu oamenii de pe aceste meleaguri, într-o minunată zi de 5 august 1922, ni l-a dăruit pe acela care, încăpățânându-se să învețe carte și autodepășindu-se, a ajuns pe cele mai înalte culmi ale celebrității în lumea literară.

Marin Preda, fiu al Teleormanului, născut la Siliștea Gumești, a făcut din înțelepciunea populară un crez, pe care l-a transpus în romanele sale atât de clar și de pur, încât Ilie Moromete este întruchiparea filosofului.

Mergând pe străzile comunei natale a lui Marin Preda, întâlnim la tot pasul oameni care sunt mândri cu celebrul lor consătean și observăm cu plăcere că satul are, încă, Moromeți.

Personajele lui sunt reale, căci Moromeții sunt oamenii sudului, teleormăneni adevărați, puși în evidență în simplitatea și demnitatea lor, pe care Marin Preda i-a prezentat cu toată realitatea crudă a vieții din Câmpia Română, ficțiunea neavând loc, iar lupta cu viața fiind cea reală, nemiloasă de cele mai multe ori, celebrul nostru scriitor numind-o „Viața ca o pradă”.

Am avut norocul să fim contemporani cu „Cel mai iubit dintre pământeni”, pentru care adevărul era sfânt, iar arta trebuia să-și păstreze menirea.

Când timpul nu a mai avut răbdare, în 1980, pe 16 mai, ni l-a luat. Timpul…oamenii…

Marin Preda a plecat în nemurire, lăsând „Delirul” nesfârșit, iar noi, în fiecare an, spunem cu disperare și dor: „Mon cher, mi-e tare dor de dumneata”.

Cornelia RĂDULESCU