Prezenți peste tot…

Cum omul zilelor noastre face, desface, descoperă (sau) și acoperă tot ce-i stă în cale, nu putea să stea cu mâinile în sân și mintea răvășită și să nu-și pună întrebarea „Ce mai inventez?”.

Și uite așa, de prin celălalt secol (tot al omului modern, emancipat, stilat și dornic de a ieși în relief cu ceva), aproape fiecare zi e…o sărbătoare.

Nu că ne-am face zilele atât de frumoase încât le-am transforma pe toate în sărbăători, de nu ne-ar mai veni să părăsim această lume de prea multul bine trăit, ci pentru că, uneori motivat, alteori caraghios, ne-am făcut un obicei din a sărbători ceva.

Că e muncă, prietenie, copil, mamă, tată, bărbat, apă, pădure, trebuie să aibă o zi!

Și mergem mai departe, adăugând o zi somnului, care dacă n-ar fi sărbătorit, n-ar veni, muncii decente, cărții, scriitorilor, poeziei și câtor altor lucruri ne înconjoară și așteaptă ele cuminți să aibă ziua lor, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti și nu s-ar sărbători!

Ocolind uneori ridicolul, alteori gafând cu vârf și îndesat, fel de fel de zile dedicate cuvântătoarelor și celor care nu cuvântă și-au făcut loc în calendar grație nouă, oamenilor zilelor moderne, foarte moderne și exagerat de moderne!

Ziua progresului, poate și a regresului, a ursului brun sau nu, a celor care spun și a celor care tac, fie și o zi a dudei, că tot i s-au descoperit proprietățile benefice, toate ne împopoțănează zilele și le fac mai pline de importanță, atâta câtă poate da fiecare „sărbătoare”.

Și uite așa, presa are și ea o zi. Despre presa liberă este vorba, căci nu putea ea, draga noastră presă liberă, să nu aibă ziua ei. Și nu oricând, la începutul acestei frumoase luni, fix după ziua celor ce muncesc și a celor care sunt veșnic tineri, cu zece zile înainte de ziua dorului.

Că, deh, ea, presa (liberă în zise, în cele scrise văzându-se cum e!), e prezentă în viața noastră cea de toate zilele și…avem nevoie de ea, căci de n-ar fi, cine ne-ar mai spune tot ce mișcă și ce este?

A trecut și ziua ei, a presei libere adică, pentru unii o zi…ca toate celelalte, pentru alții, o altfel de zi, dar și o sărbătoare zilnică pentru faptul că există.

Prezenți peste tot, jurnaliștii sunt oameni, să nu uităm acest lucru. Cu neliniști, zbateri și dorințe.

Cornelia RĂDULESCU

Leave a Reply