Teleormăneni prinși fără permis sau înarmați până în dinți

Polițiștii rutieri de pe raza județului Teleorman au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, fiind aplicate 380 de sancțiuni contravenționale în valoare de 83.380 lei. De asemenea au fost reținute 33 de permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

Și nu sunt singurele probleme. Polițiștii din Nanov, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza de competență au procedat la oprirea în trafic pentru control a unei autoutilitare care se deplasa pe DJ 612, pe raza satului Licuriciu. Conducătorul autoutilitarei a fost legitimat în persoana unui bărbat domiciliat în comuna Berevoiești, sat Gămăcești, județul Argeș.

Cu ocazia verificării documentelor, s-a stabilit că acesta transporta material lemnos, respectiv lemn foc fag pedunculat, conform avizului de însoțire secundar, iar în urma verificărilor s-a stabilit că valabilitatea avizului de însoțire este expirată, acesta fiind valabil 24 de ore ci nu 48 de ore, așa cum era înscris în aviz.

Față de conducătorul auto a fost luată măsura sancționării cu amendă în suma de 3.000 lei și s-a dispus confiscarea cantității de lemn foc fag pedunculat care a fost lăsată în custodie Ocolului Silvic Alexandria.

În tot acest timp, polițiștii din Roșiorii de Vede au depistat în Parcul Av.Nicolae Popescu Vedea din localitate un bărbat în vârstă de 36 ani din Roșiorii de Vede care purta asupra sa un cuțit.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ”portul sau folosirea de obiecte periculoase”, urmând a se propune soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede.

C.D.

Leave a Reply