Data de 1 septembrie, termenul limită pentru înscrierea animalelor în registrele genealogice

Crescătorii de ovine şi caprine cunosc faptul că nu pot să încaseze sprijinul cuplat, subvenţia cu cea mai mare valoare în zootehnie, dacă nu au animalele înscrise în registrele genealogice ale raselor. Termenul limită de înscriere a animalelor în registrele genealogice, de care depinde încadrarea în criteriile de eligibilitate stabilite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură pentru sprijinul cuplat aferent anului de cerere 2018 este data de 1 septembrie 2018. Pentru corecta informare a crescătorilor de ovine şi capre a fost actualizată lista oficială a asociaţiilor crescătorilor români de ovine şi/sau caprine, care sunt acreditate pentru completarea registrelor genealogice ale raselor, publicată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie.

În cadul listei oficiale atualizate a asociaţiilor crescătorilor de ovine şi caprine autorizate să înregistreze ovinele şi caprinele în registrele genealogice sunt înscrise 11 asociaţii profesionale ale crescătorilor de animale, pe specii şi rase existente la nivel naţional, autorizate de către ANZ. Între cele 11 asociaţii se află şi Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Teleorman. Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Teleorman a fost acreditată la data de13.10.2014 să conducă Registrul Genealogic privind rasa de ovine Cap negru de Teleorman. Asociaţia are sediul în Alexandria, str. Dunării, nr. 218, bl. B7, sc. A, ap. 36, judeţ Teleorman; telefon 0769378519 şi 0768595663, email acoc.teleorman@gmail.com .

Lista oficială actualizată a asociaţiilor autorizate să conducă registrele genealogice se află postată pe site-ul oficial al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie (ANZ), www.anarz.eu.

Preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Teleorman este dr. Florin Răduţ, medic veterinar în comuna Zâmbreasca.

George ZAVERA