Bacalaureat 2018: Rezultate finale, după rezolvarea contestaţiilor

În Teleorman, promovabilitatea a crescut cu aproape cinci procente

Procentul de promovabilitate a crescut, în judeţul Teleorman, cu aproape cinci procente, după rezolvarea contestaţiilor. Conform primelor rezultate, afişate miercuri, 4 iulie, în judeţul nostru reuşiseră să promoveze examenul de Bacalaureat, în prima sesiune, 47,3% dintre candidaţii care au susţinut toate probele. După depunerea contestaţiilor şi rezolvarea acestora, procentul de promovabilitate a examenului de Bacalaureat este de 52,26%, cpnform rezultatelor finale publicate ieri, 9 iulie.

Cei peste 1000 de candidaţi din judeţul nostru care au depus contestaţii, nemulţumiţi de notele primite iniţial, au aflat ieri dacă au motive de bucurie sau, din contră, de tristeţe. Astfel, mai mult de jumătate dintre cele 1046 de contestaţii depuse, adică 771 de contestaţii au fost rezolvate în sensul creşterii notelor iniţiale, alte 228 de contestaţii au fost notate, după rezolvarea contestaţiilor, în sensul scăderii notelor iniţiale, iar notele iniţiale a 47 de lucrări au rămas neschimbate după recorectare.

În speranţa că vor obţine note mai mari la Limba şi literatura română, 399 de elevi din Teleorman au contestat notele primite iniţial. Nemulţumiţi de notele primite la una dintre probele obligatorii ale profilului, Matematică sau Istorie, au fost şi 426 de absolvenţi de liceu din judeţul nostru care au depus contestaţii, în timp ce notele obţinute iniţial la proba la alegere a profilului şi specializării au fost contestate de 221 de candidaţi din Teleorman.

M. MEILĂ

Leave a Reply