Șomajul din județul Teleorman a intrat și în atenția elevilor

Teleormanul este unul dintre județele cu cea mai mare rată a șomajului din țară. Adolescenții teleormăneni nu se simt, însă, descurajați de acest lucru. Ei caută, încă din timpul liceului, cele mai mune metode de angajare sau reconversie profesională pe care le prezintă colegilor din zonele dafavorizate dar și celorlalți teleormăneni. Două astfel de proiecte sunt, în acest moment, în derulare, în județul Teleorman, demarate de elevii de la două licee din Alexandria.

Proiectele cu finanțare de la Uniunea Europeană, derulate de instituțiile publice sau de diverse ONG-uri de profil, reprezintă punctul de plecare pentru teleormănenii care vor să își găsească un loc de muncă. De cele mai multe ori, însă, aceste proiecte nu beneficiază de suficienă promovare. Adolescenții din Teleorman sunt hotărâți să își ajute colegii și pe ceilalți locuitori ai județului să se familiarizeze cu aceste proiecte. Elevii Colegiului Pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria, de exemplu, organizaează, în această perioadă, o caravană prin liceele cu profil tehnologic din județ, pentru a le prezenta colegilor platforma Telejob, platformă care îi ajută să își găsească mai ușor un loc de muncă.

Și tinerii de la Colegiu Național ”Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria sunt implicați în promovarea proiectului cu finanțare europeană ”Calificas”, implementat de Asociația de prietenie româno-franceză Romfra, care are drept scop integrarea pe piața muncii a peste 600 de șomeri. Pentru a fi siguri că proiectul lor are un impact cât mai mare în rândul teleormănenilor, elevii au realizat și o scenetă.

Tinerii au implicat, în proiectele lor, atât cadrele didactice cât și instituțiile publice din Teleorman.

C. DUMITRACHE