De vorbă cu scriitorul Ilderim Rebreanu: Bunicii paterni-Vasile Rebreanu (I)

Vasile se trăgea dintr-o familie de grăniceri din ținutul Năsăudului, iar despre strămoșii lui știa foarte puține lucruri.

Bunicul patern se numise Andrei, avusese patru frați și murise în timpul Revoluției din 1848.

Înaintașii trăiseră în Reba, de unde se refugiaseră după stingerea rebeliunii regimentului de grăniceri de la Salva (revolta avusese loc cu aproape o sută de ani înainte de nașterea lui).

Pentru a scăpa de represalii, revoltații plecaseră în alte ținuturi, iar cei din familia lui se stabiliseră în satul Chiuza, în apropiere de Beclean. Acolo primiseră numele localității din care plecaseră, Rebrean (adică cei din Reba).

Tatăl lui Vasile s-a numit Samoilă și era primul din cei șapte copii ai lui Andrei și ai Tudosiei.

Încorporat într-un regiment al artileriei de gardă (după ce fusese prins cu arcanul în târg, la Beclean), a rămas acolo timp de 12 ani, fără a avea concediu sau vreo permisie.

La numai câteva luni de la bătălia de la Solferina, nemaifiind apt pentru serviciul militar (aproape surzise, din cauza bubuiturilor de tun), Samoilă a fost lăsat la vatră, dar n-a mai găsit pe nimeni din familie (părinții îi muriseră, iar ceilalți plecaseră).

Puținul pământ pe care îl avea nu-i asigura traiul, astfel încât s-a apucat de dulgherit, meserie pe care o practicase în armată.

Avea 32 de ani când s-a căsătorit cu Irina Bulea, o fată frumoasă, harnică și destul de înstărită.

S-a stabilit în casa socrilor lui (de fapt în casa văduvei cantorului Demian Bulea, Măriuța). Acolo s-a născut primul lor băiat, Vasile, iar peste doi ani, Teodor.

Vasile, primul născut al Rebrenilor, a fost nevoit să întrerupă de două ori studiile primare din cauza faptului că „era slăbuț și bolnăvicios”.

La zece ani și jumătate a început cursurile la Școala Normală din Năsăud, fiind premiant.

A mai studiat doi ani la Gimnaziul grăniceresc, apoi la Preparandia din Gherla, școala viitorilor învățători.

„Nu prea înalt și cu o constituție fizică mai degrabă firavă, cu ochii verzi, părul șaten închis și mustață abia mijită”, Vasile Rebreanu abia împlinise 21 de ani când, la Beclean, s-a întâlnit cu un amic, care i-l prezintă pe farmacistul Ioan Sigmirean.

Vasile Rebreanu, cedând insistențelor celor doi, merge la o reprezentație a unei formațiuni teatrale de amatori români, care în acea zi se prezenta în fața publicului pentru prima dată.

Formațiunea teatrală fusese înființată de Simion Moldovan, iar reprezentația urma să aibă loc în sala ospătăriei.

În cartea „Spectre în labirintul uitării”, Ilderim Rebreanu, nepotul lui Vasile Rebreanu, spune: „Din primele minute ai și remarcat jocul scenic al celei mai tinere actrițe, o frumoasă blondă cu ochi albaștri. Și ai mai remarcat faptul că la fiecare apariție a fetei, farmacistul de lângă tine strângea pumnul, răsuflând ușurat abia în momentul în care actrița își termina, cu brio, replicile rolului”.

Vasile Rebreanu îl întreabă pe Simion Moldovan „cine-i nemțica ceea”, iar astfel află că-i este nepoată și că „mai are o soră și un frate, care sunt și ei în trupă”.

Tot de la acesta, Vasile Rebreanu află că farmacistul Simigerean „este un mare admirator al tinerei Ludovica” și că ar fi posibilă și o logodnă între cei doi, fapt care îl întristează.

Vasile Rebreanu s-a întors în sat, la Chiuza, cu doi consăteni, care fuseseră și ei la spectacol.

A adormit târziu, cu gândul la „tânăra blondă cu ochi luminoși, de culoarea peruzelei”.

Cornelia RĂDULESCU

Leave a Reply