Agenții de securitate trebuie să obțină atestat de la poliție

Se schimbă regulile în privința agenților de securitate. Potrivit unei informări a Poliției Teleorman, agenții de securitate trebuie să obțină atestat de la poliție.

Ocupația de ”agent de securitate” se exercită pe teritoriul României în cadrul societăților specializate sau în formațiunile de pază de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene. Pentru recunoașterea titlurilor de calificare profesională în ocupația de ”agent de securitate”, solicitantul va depune un dosar, la unitatea de poliție pe a cărei rază de competență domiciliază ori locuiește temporar. Dosarul trebuie să cuprindă ”cerere scrisă, datată și semnată personal (solicitantul va primi o cerere tip cu ocazia prezentării la unitatea de poliție pentru depunerea documentației)”; ”Documentul care atestă titlul de calificare profesională, eliberat de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, în original și traducerea legalizată în limba română a acestuia” și ”Actul de identitate, în original și copie”.

Copiile documentelor depuse la dosar de către solicitant trebuie să cuprindă menținerea olografă a sintagmei ”conform cu originalul” și semnătura solicitantului.

În situația în care dosarul nu cuprinde întreaga documentație menționată mai sus, se va proceda la informarea imediată a solicitantului cu privire la lipsa documentului/documentelor necesare și returnarea dosarului.

Decizia de recunoaștere a titlului de calificare se întocmește și se emite de către Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

În situația în care solicitantul este nemulțumit de decizia pronunțată, acesta se poate adresa, în condițiile legii, instanței de contencios administrativ.

Inspectoratul Județean de Poliție competent teritorial, eliberează atestatul profesional, în baza deciziei de recunoaștere prevăzută mai sus.

C. DUMITRACHE

Leave a Reply