Dumnezeu și-a pus fustă și lucrează la Fisc? (II)

Așa cum am mai afirmat în numeroase rânduri, peste tot în lume unde există prosperitate, Fiscul are un rol incluziv, asta însemnând că-i încurajează pe oamenii de afaceri și le garantează toate drepturile astfel încât aceștia să participe activ la dezvoltarea economică a țărilor respective.

La noi, prin legislația inadecvată și prin abuzul unor funcționari de genul Florianei Mitroi, Fiscul e mai degrabă ranga cu care se rup dinții agenților economici fără protecție politică.

Pentru asta, ANAF și-a instaurat un sistem de-a dreptul nesimțit de blocare automată a conturilor contribuabililor! Pentru datorii scadente de doar 4-5 zile sau chiar achitate, se emit pe bandă rulantă “Somație”, “Titlu executoriu” și, deși termenul prevăzut de lege pentru instituirea popririi este de 15 zile, acestea sunt emise în doar 8-9 zile și trimise băncilor. Și degeaba achiți în aceeași zi cu primirea somației, după două săptămâni te trezești cu conturile blocate.

În ce țară civilizată Fiscul îți umblă în conturi cum vrea mușchii lui și îți ia ce bani vrea fără hotărâre judecătorească? Și în ce țară civilizată funcționarii Fiscului tratează firmele private ca și când ar fi ale statului, deși proprietatea privată e apărată de Constituție?

Unii vorbesc despre reprezentanții ANAF că au mentalitate comunistă. Greșit! Mentalitatea e una tipic bolșevică, în care agentul economic e considerat dușmanul poporului.

Și dacă cei de la ANAF se aruncă precum ulii asupra datornicilor, fie ei și de bună credință și buni platnici, când vine vorba să restituie ceva, mai ales TVA, se lasă cu greu convins să respecte legea.

Mai ales dacă restituirea stă în pixul vreunui “Dumnezeu cu fustă” ca Floriana Mitroi, așa cum vă vom prezenta mai jos, avertizându-vă că este vorba despre un caz real.


În toamna anului 2016, societatea respectivă a depus la organul fiscal cerere de decont negativ de TVA, cu opțiune de rambursare pentru suma de 1.054.372 lei. Deși istoricul fiscal al societății era unul care confirma buna credință și plata la termen a taxelor și impozitelor către stat, Floriana Mitroi a încadrat-o din pix la “risc ridicat”. Iar în acest caz este necesară o inspecție fiscală care s-a realizat. Numai că Raportul de Inspecție Fiscală trebuia să fie parafat și de șefa Inspecției Fiscale. Care nu și-a făcut timp să semneze nici după aproape 200 de zile, deși legea o obliga s-o facă în maxim 90 de zile.

Deși societatea a solicitat AJFP Teleorman să-i comunice motivele care au stat la nefinalizarea raportului, nici după epuizarea termenului legal n-a primit nici un răspuns. În disperare de cauză, conducătorul societății s-a adresat Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, în care a prezentat abuzurile la care societatea era supusă de Floriana Mitroi. În urma adresei, DGRFP Ploiești, prin directorul general Marinel Rizea, a confirmat abuzurile comise și a dispus măsuri în sarcina șefului Administrației adjunct inspecție fiscală din cadrul AJFP Teleorman, Mitroi Floriana, pentru finalizarea inspecțiilor fiscale la respectiva firmă.

Numai că această întârziere, nepermisă de lege și de deontologia profesională, a produs prejudicii firmei respective, care a depus o plângere penală pe numele șefei Inspecției Fiscale Floriana Mitroi, la Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman, adresându-se chiar inspectorului șef.

Au trecut de atunci săptămâni, luni și chiar ani și poliția n-a dat nici un semn. Nici că-i laie, nici bălaie. Deși administratorul a atașat la plângere acte oficiale care erau dovezi indubitabile. Dacă situația ar fi fost inversă, adică Fiscul l-ar fi reclamat pe director, până acum era și condamnat definitiv.

Chiar dacă adresantul era greșit și nu era competent, avea obligația legală să transmită sesizarea către organul competent.

Iar în acest caz nu poți să nu-i iei în seamă pe mulți dintre pățiți care spun că instituțiile de forță sunt mână în mână și se acoperă unele pe altele. Polițiștii, procurorii, cei de la Fisc sau de la SRI sunt zmei cu muritorii de rând și mielușei cu ștabii de tot felul sau “la ordin”.

Cu asemenea instituții și asemenea oameni, bunăstarea generală și statul de drept rămân un vis prea îndepărtat. Nouă nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să sperăm că măcar de data asta semnalul nostru va găsi ecou. Și să tragem din nou clopote de alarmă dacă cei atenționați vor rămâne și surzi, și muți.

Z.M.

Leave a Reply