Accident rutier cu trei autoturisme implicate * O femeie de 76 de ani s-a ales cu traumatism la cap

O femeie în vârstă de 76 de ani s-a ales cu un traumatism la cap în urma unui accident rutier petrecut ieri, 14 martie 2019, în municipiul Alexandria, pe str. Mihăiță Filipescu, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU ”A.D. Ghica” Teleorman, mr. Gelu Dragomir. Trei autoturisme au fost implicate în accident, la fața locului deplasându-se, pentru intervenție, pompierii militarii din cadrul Detașamentului Alexandria cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stins cu apă și spumă și o echipă de paramedici SMURD.

Ajunși la locul accidentului, salvatorii au constatat că victima, femeia în vârstă de 76 de ani, era conștientă și cooperantă, dar prezenta un traumatism la cap și acuza dureri de spate.

Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital.

Pompierii au continuat misiunea de asigurare a măsurilor PSI, iar Poliția a preluat cazul pentru cercetări.

M. MEILĂ

Leave a Reply