Accidente grave la Roşiori şi Furculeşti

Doi teleormăneni au suferit răni grave în urma unor accidente rutiere produse marţi, 6 august.

Astfel, Florin F., un tânăr de 27 de ani, din Islaz, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic şi leziuni interne, în urma unui accident produs la Roşiorii de Vede.

Potrivit concluziilor trase de poliţiştii veniţi la faţa locului, vinovăţia aparţine victimei care, aflată la volanul unei autoutilitare Peugeot, nu a acordat prioritate unui autobuz de transport persoane, la intersecţia străzilor Aleea Parc Nord şi Republicii.

Impactul dintre cele două autovehicule a fost atât de puternic încât tânărul a fost blocat în fiarele contorsionate ale maşinii, pentru eliberarea sa fiind nevoie de intervenţia pompierilor militari roşioreni.

Victima a fost preluată imediat de o ambulaţă şi transportată, mai întâi, la Spitalul Caritas din localitate, apoi, din cauza rănilor grave, mai ales, în zona capului, a fost transferat la Spitalul Judeţean Alexandria, pentru o examinare cu tomograful.

La insistenţele proprietarului atutobuzului, firma Lil Trans, tânărul a fost trimis, ulterior, la un spital din Bucureşti, pentru investigaţii amănunţite.

Din fericire, autobuzul nu transporta în acel moment nicio persoană.

În aceeaşi zi, G. Dumitru de 69 ani din Furculeşti, în timp ce se deplasa cu bicicleta, a schimbat direcţia de mers către stânga fără să se asigure şi fără a semnaliza acest lucru. Acesta a fost lovit de autoturismul condus de  C. Stan de 55 ani din municipiul Bucureşti, care circula pe DN 52, în localitate.

Victima a fost transportată şi internată la spital.

În ambele cauze s-au întocmit dosare penale.

N. BUCUR