Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Alexandria va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generație

Valoarea totală a proiectului „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Alexandria” este de 3.791.903,62 lei, inclusiv TVA, din care 3.716.065,55 lei (98%), cu TVA inclus, reprezintă fonduri nerambursabile provenite din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și de la bugetul de stat.

În ședința extraordinară a Consiliului Județean Teleorman din data de 12 august 2019, consilierii județeni au aprobat proiectul „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria şi a cheltuielilor necesare implementării acestuia”, proiectul fiind inițiat de președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu.

Prin acest proiect va fi asigurată dotarea a șase cabinete din ambulatoriul integrat al Spitalului Județean de Urgență cu echipamente medicale și nemedicale. E vorba de cabinetele : ORL, chirurgie generală, gastroenterologie, urologie, nefrologie, medicină internă, precum și dotarea secţiei de sterilizare care deserveşte atât ambulatoriul, cât şi celelalte secții medicale din spital. Dotarea va fi completă, modernă şi cu un grad înalt de performanţă, astfel încât activitatea medicală să se poată desfăşura în condiţii optime, conform cerințelor legale din domeniu.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate în regim ambulatoriu pentru cetăţenii judeţului Teleorman, prin dezvoltarea capacităţii de diagnostic şi tratament în cadrul cabinetelor Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria.

“Echipamentele noi, achiziţionate în vederea dotării ambulatoriului integrat al spitalului, vor asigura servicii medicale la standarde europene, vor conduce la reducerea timpului de diagnosticare şi tratament, contribuind la reducerea numărului de pacienți redirecționați către alte centre medicale, precum și la reducerea numărului de internări. Dotarea ambulatoriului integrat cu echipamente noi, performante, va avea un impact pozitiv asupra populației întregului județ, datorită faptului că Spitalul Județean de Urgență Alexandria va putea să ofere servicii medicale de specialitate de cea mai bună calitate”, se spune în expunerea de motive care a condus la inițierea acestui proiect. În final, se asigură creșterea ponderii cazurilor rezolvate în ambulatoriul de specialitate şi reducerea numărului de zile de spitalizare.

Valoarea totală a proiectului „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Alexandria” este de 3.791.903,62 lei(inclusiv TVA), din care 3.716.065,55 lei (98%) inclusiv TVA reprezintă fonduri nerambursabile (FEDR și bugetul de stat), iar 75.838,07 lei (2%) inclusiv TVA reprezintă cofinanțarea proiectului (din bugetul Consiliul Județean Teleorman).

George ZAVERA