CAS Teleorman: Accesul la tratamentul cu nusinersen

În urma unor informări transmise la Casa Națională de Asigurări de Sănătate din partea unor pacienți cu amiotrofie musculară spinală, prin care se comunică intenția de a organiza un protest în fața sediului instituției în data de 14 octombrie 2019, începând cu ora 10.00, conducerea CNAS a transmis o invitație către toate asociațiile care reprezintă pacienții cu amiotrofie spinală, pentru data de 14 octombrie 2019, ora 9.00, de a participa la o întâlnire pe tema accesului pacienților la tratamentul cu medicamentul nusinersen.

„Am discutat cu mai multe asociații de pacienți pe acest subiect, dar se pare că nu cu toate. Invitația de luni are scopul de a oferi detalii pacienților privind accesul la acest tratament tuturor celor interesați. Am ales să organizez această întâlnire cu o oră înaintea protestului, astfel încât să nu împiedic desfășurarea lui, dar să mă asigur că cei care doresc să protesteze știu foarte bine care este intenția CNAS și cunosc în detaliu situația. Sper ca toate asociațiile interesate să dea curs acestei invitații. De altfel, dacă există și alte asociații interesate de acest tratament, vor fi binevenite la întâlnirea de luni”, a declarat Vasile Ciurchea, președintele CNAS.

Cornelia RĂDULESCU