CAS Teleorman: Eliberarea cardurilor și efectuarea plăților

Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman a înregistrat în luna mai 2019 cereri pentru eliberare de noi carduri de sănătate în locul celor pierdute sau furate și pentru schimbarea numelui, a eliberat adeverințe pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, pentru a putea beneficia de servicii medicale și a evaluat 15 furnizori de servicii medicale care au solicitat încheierea de contracte cu CJAS, cât și pentru cei care au deja încheiate contracte.

Pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical au fost efectuate plăți în valoare de 24.757,54 mii lei.

Au fost înregistrate 295 cereri pentru eliberarea Cardului European de Asigurări de Sănătate și au fost eliberate 8 formulare europene persoanelor care necesită asistență medicală pe teritoriul unui stat membru al UE.

Au fost emise 317 decizii pentru procurarea de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau fiziologice.

Cornelia RĂDULESCU