Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 3155 Joi 14 martie 2019

APIA eliberează adeverinţe crescătorilor de animale, pentru contractarea de credite!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurilor M14 şi 14T – Plăţi privind bunăstarea animalelor, Campania 2019. E vorba de acei fermieri care intenţionează să acceseze credite, în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare şi nebancare care au încheiat convenţii cu APIA pentru anul

Cadre didactice din Teleorman, afectate de restrângere de activitate în anul școlar 2019-2020

Aproape 30 de cadre didactice din județul Teleorman vor fi afectate de restrângere de activitate în anul școlar următor, începând cu 1 septembrie 2019, potrivit unui document postat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Teleorman. Este vorba despre 13 învățători, cinci educatoare și 11 profesori care predau diferite discipline, printre care: Biologie, Limba și literatura română,

Municipiul Alexandria este pe locul 1 în proiectul „Hai în pauza de mișcare!”

Alexandria este unul din cele 32 de orașe care au intrat în această primăvară în competiția „Hai în Pauza de Mișcare”, ce are drept miză câștigarea unui festival Bucurie în Mișcare pentru oraș. Cele 32 de orașe sunt împărțite în patru grupe, în funcție de mărime. Vor câștiga câte un festival Bucurie în Mișcare primele

Parada Europei ajunge în Zimnicea! S-au stabilit ţările reprezentate de liceeni

20 de licee teleormănene vor participa la a 15-a ediţie a întrecerii „Parada Europei”. Dacă ultimele ediţii s-au desfăşurat în Alexandria, în acest an concursul va ajunge la Zimnicea. Pentru o zi, cel mai sudic oraş din România devine punctul de atracţie al judeţului Teleorman. Întrecerea liceelor teleormănene dedicată zilei de 9 mai, ajunge anul

Simularea Evaluării Naționale: 666 elevi, absenți la proba scrisă la Matematică, în Teleorman

Pentru majoritatea elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a, simularea Evaluării Naționale 2019 s-a încheiat marți, 12 martie 2019, cu proba scrisă la Matematică. Miercuri, elevii aparținând minorităților naționale au susținut proba scrisă la Limba maternă. În județul Teleorman, la proba scrisă la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale, din totalul celor 2821 de

APM Teleorman: Acțiunile lunii ianuarie

Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman a emis în luna ianuarie 2019, 17 autorizaţii de mediu fără bilanţ de mediu, a revizuit 6 autorizaţii, a transferat o autorizație și a respins o solicitare de emitere acord de mediu. APM a desfășurat două ședinţe CAT și o ședință a Comitetului Special constituit pentru Planuri şi Programe. A

Parlamentari inaccesibili

Zilele acestea senatorii și deputații nostri par a munci mai mult decât în alte perioade. Îi frământă legea bugetului de stat pe care președintele României, Klaus Werner Iohannis, a retrimis-o în Parlament spre reanalizare și modificare, dar după ce a promulgat legea asigurărilor sociale, pentru ca pensionarii să nu aibă de suferit. Printre altele, președintele

Posturi în sistemul bugetar, bine plătite, la dispoziţia teleormănenilor !

În această perioadă, câteva instituţii publice şi primării din judeţul Teleorman au pus la dispoziţia celor interesaţi o serie de posturi vacante, locuri de muncă ce urmează să fie ocupate prin concurs. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman a scos la concurs două posturi vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant la

ITM Teleorman: Acțiune de verificare

Acțiunea de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor care își desfășoară activitatea în instalațiile de umplere a buteliilor cu G.P.L. este o acțiune națională în domeniul securității și sănătății în muncă și se desfășoară în luna martie 2019. Obiectivele acţiunii sunt: creşterea gradului de conştientizare

Numărul 3155 * 14 Martie 2019 * PDF