Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 3157 Sambata 16 martie 2019

Câte 100.000 de euro pentru fermierii care îşi promovează produsele tradiţionale din fermă

Ministerul Agriculturii anunţă că fiecare din fermierii care doresc să-şi promoveze pe piaţă produsele tradiţionale obţinute în fermă pot beneficia de un ajutor financiar de maxim 100.000 de euro. Condiţia esenţială care trebuie îndeplinită este aceea ca fermierul care solicită acest ajutor să fie înregistrat din punct de vedere fiscal, ca persoană fizică autorizată, întreprindere

Protest la Simularea Evaluării Naționale 2019: Nici un elev din Teleorman nu a predat foaia goală, în semn de protest

Protestul „Anul acesta, dăm #foaiagoală la simulările naționale!”, inițiat de Consiliul Național al Elevilor, nu a prins în rândul elevilor din județul Teleorman, care în cursul acestei săptămâni au participat la simularea Evaluării Naționale 2019. Concret, Consiliul Național al Elevilor a anunțat că protestează față de modul „în care sunt organizate simulările examenelor naționale”, îndemnându-i

Consiliul Judeţean asigură DGASPC Teleorman suma de 703.079 lei pentru consolidarea rețelei de asistenți maternali

Consiliul Judeţean va asigura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman suma de 703.079,70 lei din valoarea finanţării nerambursabile solicitate de autoritatea finanţatoare a proiectului ce vizează consolidarea reţelei de asistenţi maternali profesionişti. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman a fost cooptată ca partener în proiectul „TEAM – UP: Progres

O nouă acţiune pentru combaterea tăierilor de copaci

Lemnul din pădurile patriei a devenit la fel de preţios ca aurul. Tot mai mulţi hoţi îşi rotunjesc veniturile din tăierea pădurilor. Poliţiştii teleormăneni, fiind în desfășurarea unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice au depistat în trafic pe DJ504, pe raza localității Brătășani, o autoutilitară care transporta material lemnos. Conducătorul auto a fost

Aproximativ 100 de percheziţii la persoane bănuite de comerţ cu tutun

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române, au desfăşurat 98 de percheziții, în 22 de județe, printre care şi Teleorman, dar și în Capitală. Perchezițiile au loc pe raza municipiului Bucureşti și a județelor Dâmbovița, Călărași, Ilfov, Olt, Dolj, Argeș, Arad, Bihor,

Doi în unu

Previzibila alianță preelectorală între partidul Uniunea Salvați România condus de Dan Barna și Partidul Libertate, Unitate, Solidaritate (PLUS) condus de fostul premier apolitic Dacian Cioloș, pare a fi o reclamă la produsele politice înainte de alegerile europarlamentare. Și în timp ce majoritatea partidelor politice vor să candideze la alegerile europarlamentare pe liste proprii, USR și

CAS Teleorman: Încheierea de contracte cu furnizorii de servicii medicale ambulatorii de specialitate

În perioada 07-08.03.2019 se primesc și se transmit cererile însoțite de documentele necesare în vederea încheierii de contracte cu furnizorii de servicii medicale ambulatorii de specialitate pentru specialitățile clinice: chirurgie generală, obstetrică-ginecologie și dermatovenerologie, pentru persoanele asigurate din județul Teleorman, în limita fondurilor aprobate fiecărui tip de asistență. Documentele necesare încheierii contractelor, depuse în copie,

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman: Vizită de îndrumare metodologică

Prin acțiunile sale, Biblioteca Județeană „Marin Preda” contribuie la perfecționarea profesională a personalului de specialitate, în scopul dezvoltării de servicii de calitate pentru membrii comunității. Astfel, miercuri, 13 martie 2019, a avut loc o vizită de coordonare metodologică la următoarele biblioteci: Biblioteca comunală Buzescu, Biblioteca comunală Mavrodin și Biblioteca comunală Călinești. Echipa Bibliotecii Județene „Marin

Numărul 3157 * 16 Martie 2019 * PDF