Category Archives: Social – Economic

Indemnizații de la stat, pentru zilieri și lucrătorii sezonieri!

În cadrul măsurilor pentru susținerea activităților economice, Executivul a a decis, prin Ordonanță de Guvern, să acorde sprijin financiar și pentru lucrătorii sezonieri, dar și pentru zilieri și implicit pentru angajatori. Astfel, lucrătorii sezonieri vor putea încasa de la stat o indemnizație de maxim 41,5% din salariu primit de la angajor, dar nu mai mult

Din data de 15 august, teleormănenii își vor putea cumpăra locuințe, cu credite garantate de stat!

Începând cu data de 15 august 2020 va demara Programul ”Noua Casă”, astfel câ teleormănenii își vor putea cumpăra case ori apartamente, prin intermediul băncilor, cu credite garantate de stat. “Normele sunt în prag de avizare. Noi sperăm ca săptămâna viitoare normele să intre în aprobare de şedinţă de Guvern, iar la 15 august programul

Veste bună pentru legumicultori * Cultivatorii de tomate în solarii vor primi integral subvenția de 3.000 de euro

Programul de susținere a producției de tomate în spații protejate, respectiv în sere și solarii, a fost accesat în acest an de circa 18.000 de cultivatori de roșii din întreaga țară. Conform programului, fiecare cultivator de roșii în sere și solarii ar trebui să primească, pentru suprafața cultivată cu tomate de 1.000 de metri pătrați,

Vizarea carnetelor de rentier agricol, până la data de 31 august

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește celor interesați că vizarea carnetelor de rentier agricol, pentru renta agricolă viageră aferentă anului 2019, se poate face până la data de 31 august 2020. Pentru obținerea vizei pe carnetul de rentier agricol, rentierii se pot prezenta personal la Centrele județene ale APIA, dar pot fi

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman: Activitatea desfășurată

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman, prin Serviciul Publicitate Imobiliară a înregistrat în RGI, în luna iunie 2020, 10.527 cereri. Referitor la activitatea de înregistrare sistematică la nivel de sectoare cadastrale, situația se prezintă astfel: Finanțarea 6- 2018-2020: a fost închisă publicarea pentru 2 sectoare cadastrale aferente UAT Călinești; au intrat în publicare, pe

Bani de la stat, pentru salariații cu program redus de muncă

Guvernul, conform informațiilor furnizate de Ministerul Muncii, a aprobat o ordonanță de urgență prin care sunt reglementate o serie de măsuri de sprijin destinate angajaților și angajatorilor a căror activitate a fost afectată de pandemia de coronavirus SARS-CoV2. Aproximativ 700.000 de persoane vor beneficia de noile măsuri de sprijin financiar adoptate de Guvern, impactul bugetar

DJC Teleorman: Analizarea documentațiilor și emiterea avizelor

Direcția Județeană pentru Cultură Teleorman a analizat 15 documentații referitoare la avizarea intervențiilor asupra monumentelor istorice și din zona de protecție a acestora și a emis 8 avize în baza Legii nr. 422/2001, iar pentru 3 documentații au fost solicitate completări. DJC Teleorman a eliberat 3 avize specifice în baza Legii 17/2014, a analizat și

Fermierii vor primi despăgubiri și pentru culturile agricole de primăvară calamitate

Fermierii care au înregistrat pierderi din cauza secetei excesive din acest an, vor primi de la bugetul de stat despăgubiri totalizând 1,150 miliarde de lei. Despăgubirile sunt pentru culturile agricole înființate în toamna anului trecut, culturi distruse de seceta extremă din acest an, suprafața totală fiind de 1,168 milioane de hectare. Astfel, ministrul agriculturii a

De la Ministerul Lucrărilor Publice * Bani, însumând 1,8 milioane lei, pentru lucrări de investiții derulate la Alexandria, Beuca, Drăcșenei și Nenciulești

La începutul acestei săptămâni, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a aprobat decontarea unor sume de bani pentru lucrările efectutate în cadrul a 283 de obiective de investiții, derulate la nivel național, banii fiind destinați decontării facturilor emise de către antreprenori. Cele 283 de obiective de investiții sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Comisariatul Județean Teleorman al Gărzii Naționale de Mediu: Activitatea desfășurată în luna iulie

Comisariatul Județean Teleorman al Gărzii Naționale de Mediu, care își desfășoară activitatea de inspecție și control cu 4 echipe formate din 8 comisari a efectuat, în perioada 1-31 iulie 2020, 120 de inspecții de mediu: 81 inspecții planificate; o inspecție pentru respectarea condițiilor impuse în actele de reglementare; 4 inspecții pentru rezolvarea unor reclamații; 26