Ciobanii din Teleorman dețin 32.990 ovine, pentru care pot primi subvenții de la stat!

Pentru a-i determina pe crescătorii de ovine și caprine să dețină în exploatațiile proprii doar animale de rasă, capabile să le aducă producții de carne și lapte cât mai mari și implicit profit în ferme, la nivel național a fost introdus controlul oficial al performanțelor/producțiilor, COP.

Conform ANZ, înregistrarea în COP este primul pas pentru înscrierea animalelor în registrul genealogic al rasei, condiție de care depinde acordarea sprijinului cuplat pentru animalele din ferme. Înscrierea în registrul genealogic al rasei aduce crescătorilor de ovine din România cea mai mare subvenție din oierit, sub formă de sprijin cuplat. Deținerea unui berbec cu certificat de origine sau înscris în secțiunea principală a registrului genealogic al rasei este o condiție obligatorie pentru ca oierul să încaseze sprijinul cuplat pentru fiecare berbec, la care-i corespund 35 de ovine femele înscrise sau neînscrise în registrul rasei. Pentru toate ovinele, crescătorul va încasa sprijinul cuplat.

Agenția Națională pentru Zootehnie a publicat evidența efectivelor de ovine înscrise în controlul oficial al performanțelor/producțiilor, COP. Evidența este realizată pentru fiecare județ și include numărul berbecilor, al oilor, al miorilor și mioarelor. În total, în România, la sfârșitul anului 2018, figurau în COP: 2.006.082 de oi, 71.131 de berbeci, 30.813 de miori și 293.395 de mioare. Numărul total al ovinelor înscrise în COP, la nivel național, este de 2.401.421 de ovine, care provin din 8.080 de exploatații/ferme.

Ciobanii din județul Teleorman au înscrise în evidența oficială un total de 32.990 ovine, din care 29.957 oi, 623 berbeci, 535 miori și 1.865 mioare.

Valoarea subvenției, sub forma sprijinului cuplat, la nivelul anului trecut, a fost de 15,9737 euro/cap de animal, adică 74,4981 lei/cap de animal, la cursul de schimb euro-leu pe care-l folosește Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Potrivit Agenției Naționale pentru Zootehnie, în România, în prezent, sunt acreditate 57 de asociații pentru efectuarea controlului oficial al producțiilor la ovine și caprine, din care 10 asociații sunt acreditate și pentru controlul oficial al producțiilor la caprine. În județul Teleorman, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Teleorman este acreditată de către Agenția Națională pentru Zootehnie pentru testarea performanțelor de producție și înființarea și conducerea registrelor genealogice la speciile ovină si caprină.

George ZAVERA