Dan Barna pe post de popă

Un vechi proverb românesc spune că e bine „să faci ce zice popa, nu ce face el”. Această mostră de înțelepciune populară i se potrivește de minune lui Dan Barna, controversatul președinte al USR. După ce i-a furat, pur și simplu, partidul lui Nicușor Dan și a urcat pe cai mari, preluând sloganurile „tinerilor frumoși și liberi”, i-a încolțit în tărtăcuță gândul că ar fi cel mai potrivit să fie președintele țării. Iar rezultatele obținute la alegerile pentru Parlamentul European i-au întărit convingerea că poate ajunge la Cotroceni pentru următorii 5 ani.

Deși adversar declarat și neînduplecat al „ciumei roșii” și inamic necruțător al penalilor cocoțați în funcții publice, el a ignorat faptul că un mamut de talia PSD nu poate fi doborît decât de o DREAPTĂ unită și a decis să meargă pe cont propriu.

Mulți dintre colegii de partid au sesizat pericolul pe care-l reprezintă o disipare a voturilor de pe partea dreaptă a eșichierului politic și au încercat să-l tempereze, dar n-au reușit.

N-au reușit nici procurorii DNA, care l-au chemat la audieri într-un dosar în care este acuzat de fraudare a fondurilor europene pe care firma sa le administra. Nici faptul că ar putea primi 20 de închisoare cu executare dacă acuzațiile se vor dovedi întemeiate nu i-au domolit avântul electoral și nici nu i-au micșorat tupeul politic. Pentru că trebuie să ai un tupeu nemărginit pentru ca, aflat într-o asemenea situație, să condiționezi susținerea unui guvern de dreapta, după ce ai susținut moțiunea de cenzură care a pus capăt domniei pesediste.

Ieri, Barna s-a prezentat la DNA și a avut o primă întâlnire cu procurorii, iar de acum și până la finalul campaniei va trebui să-și coordoneze deplasările prin țară cu drumurile la DNA.

Dar ne întrebăm, cum va vorbi el despre eliminarea penalilor din funcții publice când pe căciula lui bâzâie ditamai muscoiul? Sau cum va mai cere el dispariția „ciumei roșii” după ce a supt milioane de euroi la sânul ei generos.

Și ca tacâmul să fie complet nici partenerul său de la PLUS, Dacian Cioloș, nu se simte mai bine. Dragoș Pîslaru, fostul său ministru al Muncii, a numărat și el teancuri de euroi prin mila „ciumei roșii” căreia îi livra, la comandă, proiecte pentru accesarea fondurilor europene. Însuși tătucul Dragnea a beneficiat de competența lui Pîslaru în transferul banilor europeni în conturile Unităților Administrativ-Teritoriale și de aici în buzunarele baronilor.

Și dacă privim spre trecutul recent, nici Cioloș, unul dintre criticii de ultimă oră ai președintelui Iohannis, n-ar trebui să mai deschidă gura. Pentru că guvernarea sa a rămas în istorie cu „0” realizări, iar în calitate de comisar european la agricultură a sprijinit masiv Franța, iar României i-a aruncat firimituri, în ceea ce privește subvențiile.

Până și mișcarea „Rezist” se leapădă de cei pe care i-a susținut prin ieșirea masivă în stradă, ceea ce înseamnă o lovitură mortală pentru „marele preot” Dan Barna, care are mari șanse să rămână în istorie drept popa care a săpat groapa și a cântat prohodul propriului partid.

Șt. B.