Ne-am obișnuit cu toate

Timizii pași ai democrației post-decembriste, accelerați un pic de mineriade, au mânat o nație întreagă spre consumul de publicitate. Aici, în publicitatea din România, se poate vorbi cel mai bine de faptul că reclama este sufletul comerțului. Și chiar dacă producția de bunuri a scăzut, românii au mâncat din import, au folosit table și țevi de la laminoarele de peste granițe, au înghițit medicamente din Uniunea Europeană și au folosit chiar și pingele de la țările care nu-și mai pingelesc pantofii.

Reclama, sufletul comerțului, cea care vinde marfa, reclama care laudă marfa, care o prezintă atractiv, astfel încât, chiar dacă nu ai nevoie de produsul respectiv, tot îl cumperi, reclama colorată, ambalată chiar mai atractiv decât produsul care era inițial de vândut, reclama mincinoasă, fiindcă reclamă sinceră nu există, reușește însă să vândă produsul.

Campaniile electorale, pentru alegerile locale, pentru alegerea primarului, ale Consiliului local, campaniile pentru alegerea parlamentarilor, a europarlamentarilor, pentru alegerea președintelui statului, cel care de la Palatul Cotroceni, împarte și desparte dreptatea, cel care numește ambasadorii, cel care reprezintă România peste tot, cel care merge cu prima doamnă la serate și dinee, cel care trebuie să se despartă de susținătorii săi politici din Campania electorală după ce a devenit președinte, omul acesta are voie însă să fie și el om, să coboare din turnul său de fildeș, și din când în când să meargă și el ca tinerii, la schi, are voie să meargă cu bicicleta, are voie să aibă propriile opțiuni politice, pe care nu trebuie să încerce să le promoveze, are voie să aibă propriile gusturi culinare, și mai ales are voie să aibă propriul său crez religios, altul decât cel majoritar, otrăvit deja de prea multe vicii și hibe, reclama, publicitatea politică există, va exista, va dăinui cât timp omenirea asta va viețui.

Ca să ajungă un simplu om președinte de stat, să conducă el o țară întreagă, trebuie să fie cunoscut, să fie atractiv, plăcut, să fie frumos pe interior, să nu fie găunos, să fie sănătos, puternic, blând, milos și chiar milostiv, amabil, politicos, să vorbească pe înțelesul tuturor, să nu supere pe nimeni, să se împace cu serviciile secrete, cu agricultorii și cu academicienii, să fie agreat de puterile occidentale, dar și de Rusia și de China, să știe să-și aleagă reprezentanții și ambasadorii, să aibă infinite calități, și nici un defect, să nu fie urât nici măcar de adversarii politici, ci apreciat și respectat. Ca un om să ajungă președintele unui stat ca al nostru, viețuitor în spațiul carpato-danubiano-pontic, la nord de Balcani, la estul extrem al Uniunii Europene, în coasta Rusiei (cândva) țariste, ca un simplu om să ajungă președinte trebuie să fie foarte bine cunoscut, atractiv, căruia să i se facă publicitate, reclamă cât mai puțină, să fie prezentat ca simplu om. Despre el, candidatul la președinția României, trebuie să se spună simplu, doar ”Ecce homo”. Ar mai rămâne doar problema ce mai facem cu reclamele și cu publicitatea, cu campaniile electorale, cu promisiunile, chiar și cu minciunile.

Ioan DUMITRESCU