O nouă zi, o nouă furtună distrugătoare

Judeţul Teleorman nu mai scapă de furtuni. Ultima ploaie care s-a abătut peste judeţul Teleorman a măturat totul în cale. Pentru evacuarea apei din curți, gospodării și locuințe, peste 60 de pompieri militari din cadrul ISU Teleorman au intervenit alături de autoritățile locale și județene.

În municipiul Alexandria s-a acționat pentru evacuarea apei dintr-o casă de locuit, șase curți și un demisol, cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și comandă, șase motopompe transportabile și 18 subofițeri. În municipiul Alexandria, pompierii militari împreună cu o echipă a A.D.P. Alexandria au intervenit și pentru degajarea unui acoperiș smuls de pe un bloc de locuințe situat pe strada 1 Mai.

În orașul Videle s-a intervenit pentru evacuarea apei din 11 curți și o stradă, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, șase motopompe transportabile, o motopompă remorcabilă, un autocamion multifuncțional (autocisternă) și 14 pompieri militari.

În localitatea Bâscoveni s-a acționat pentru evacuarea apei din două curți, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o motopompă remorcabilă și doi subofițeri.

În localitatea Trivalea Moșteni, pentru evacuarea apei din cinci curți, au intervenit patru pompieri militari cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, două motopompe transportabile și o motopompă remorcabilă.

În localitatea Frăsinet apa dintr-o curte care amenința să pătrundă în locuință a fost evacuată de doi pompieri cu două motopompe transportabile.

În comuna Botoroaga, sat Valea Cireșului s-a acționat pentru evacuarea apei dintr-o curte cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o motopompă transportabilă și patru subofițeri.

În localitatea Crevenicu, un echipaj de pompieri format din cinci subofițeri a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o casă și o curte, cu două autospeciale de primă intervenție și comandă și două motopompe remorcabile.

În localitatea Băbăița, patru pompieri militari au acționat pentru protejarea unei locuințe cu saci de nisip și pentru evacuarea apei cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o motopompă transportabilă.

În acest moment pompierii militari mai acționează într-o singură localitate, respectiv în Bâscoveni, unde mai sunt trei curți inundate, apa fiind evacuată cu ajutorul unei motopompe transportabile.

Alături de forțele de intervenție din cadrul ISU Teleorman, pentru restabilirea stării de normalitate în localitățile afectate de inundații au acționat în permanență autoritățile locale, cu mijloacele avute la dispoziție la nivelul localității, respectiv cu buldoexcavatoare, motopompe pentru evacuarea apei și personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

Situația hidrologică la nivelul județului Teleorman este monitorizată permanent de către reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor, mai ales pe râurile aflate sub incidența avertizărilor, circulația pe drumurile publice se desfășoară în condiții normale conform precizărilor primite de la Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, iar din punct de vedere al alimentării cu energie electrică nu sunt înregistrate probleme deosebite la nivelul județului nostru.

Ținând cont de dinamica situației operative și avertizările hidrometeorologice, la nivelul județului se mențin activate grupa operativă a ISU Teleorman și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), situația fiind monitorizată direct din teren de către conducerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Claudiu DUMITRACHE