Ponta va candida, dar peste cinci ani

Coordonatorul Organizației județene Teleorman a Partidului Pro România, Dumitru Goldbach, susține că președintele formațiunii politice pe care o reprezintă, Victor Viorel Ponta, fost președinte al Partidului Social Democrat, fost prim-ministru al României, nu va candida anul acesta la alegerile prezidențiale din toamnă. Dar Victor Ponta va candida la alegerile prezidențiale de peste cinciani, atunci când Klaus Werner Iohannis nu va mai putea candida pentru președinția României, deoarece Constituția României nu permite mai mult de două mandate de președinte. Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, în perioada în care era social-democrat, în fața lui Klaus Werner Iohannis și se pare că de frică sau pentru a nu repeta eșecul din urmă cu cinci ani nu vrea să candideze anul acesta la prezidențiale.

Asta nu înseamnă că Partidul România Unită nu va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale din noiembrie. Coordonatorul Dumitru Goldbach afirmă că este foarte posibil ca în luna august Partidul RomâniaUnită să-și desemneze propriul candidat; Dumitru Goldbach susține că cel mai probabil candidatul la prezidențiale al partidului foștilor prim-miniștri va fi fostul premier Sorin Câmpeanu. Se știe că în Partidul Pro România sunt trei foști premieri, Victor Viorel Ponta, Sorin Câmpeanu și Mihai Tudose, care acum este europarlamentar după alegerile din 26 mai 2019.

În ceea ce privește un parteneriat politic între Partidul Pro România condus de Victor Ponta, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, condus de Călin Popescu Tăriceanu și Partidul Social Democrat condus de Viorica Vasilica Dăncilă, parteneriat în care cele trei formațiuni politice să aibă un singur candidat unic la alegerile prezidențiale, coordonatorul Dumitru Goldbach afirmă că este strain de acest demers, de altfel posibil.

Dumitru Goldbach are și unele puncte de vedere inedite în ceea ce privește unii politicieni. Astfel despre președintele Klaus Werner Iohannis domnul Goldbach susține că l-a votat în urmă cu cinci ani, darcă acum l-a dezamăgit. Despre Călin Popescu Tăriceanu coordonatorul Goldbach afirmă că știe politică, e orientat dar există și lucruri care nu i-au ieșit. Despre Viorica Dăncilă, posibil candidat la președinție, Goldbach susține că ar fi o mândrie pentru toți teleormănenii să dăm un președinte la Palatul Cotroceni. Despre Dan Barna și el posibil candidat la președinție, Dumitru Goldbach afirmă că la început a răsărit pe lângă Nicușor Dan, apoi a dat din coate să fie în fruntea Partidului Uniunea Salvați România. Despre Dacian Cioloș, și acesta fost premier, Goldbach afirmă că acesta luptă pentru țara lui: Franța. În ce îl privește pe propriul președinte de partid Victor Ponta, Dumitru Goldbach afirmă că acesta va candida la președinția României peste cinci ani, așa cum a sugerat și Ponta în urmă cu ceva timp, și va câștiga alegerile prezidențiale de atunci.

Ioan DUMITRESCU