Repere teleormănene: Profesorul Alecsir Popovici, întemeietorul învățământului public teleormănean

Contactul Teleormanului cu Transilvania a fost permanent, datorită drumurilor comerciale care legau Ardealul de sudul Dunării, drumuri care treceau pe la Turnu Măgurele și Zimnicea.

Negustorii din Transilvania coborau spre Istambul, iar cei din sud, printre care și teleormănenii, mergeau la Viena pe Valea Oltului sau pe ruta București-Bran.

Prima jumătate a secolului al XIX-lea a reprezentat începutul schimbării în Țara Românească. Astfel, începând cu domnia lui Alexandru Dimitrie Ghica, contactul cu civilizația occidentală era o necesitate.

În acea perioadă, conducerea Țării Românești a hotărât să se deschidă în fiecare reședință de județ câte o școală națională, în care să învețe copiii și unde să fie pregătiți învățătorii pentru școlile de la sate.

Dascălii pentru aceste școli au fost recrutați din Transilvania, motivele fiind următoarele: erau instruiți și pasionați de această meserie, erau dispuși să vină în sud, nu aveau pretenții bănești mari (precum cei din Occident) și făceau educație în limba română.

Pentru aceste motive, în prima jumătate a secolului al XIX-lea au venit în județul Teleorman mulți dascăli ardeleni.

Alecsir (Alexa) Popovici a fost primul profesor al Școlii Naționale (Normale) din Roșiorii (Rușii) de Vede, localitatea care era reședința județului.

Locuitorii orașului strânseseră 6000 de lei pentru localul de școală, iar autoritățile anunțaseră în tot județul venirea dascălului, îndemnând teleormănenii „să-și aducă copiii la Ruși, la învățătură”.

La 28 noiembrie 1833, Alecsir Popovici era deja în Teleorman, întocmind un raport către Eforia Școalelor Naționale. Acest raport s-a păstrat și din el rezultă interesul dascălului și situația din județ.

Printre altele, el spune: „Aici sunt multe școli. Și dascăli sunt doi, de grecește și franțuzește, cari învață copiii boierilor. Mai sunt și vro câteva școli românești pe la biserici(…). Și fiindcă copiii orășenilor, care învață carte, sunt împărțiți într-atâtea părți, așa socotesc că la Școala Națională, acum, deocamdată, n-o să vie mai mulți de 40 de copii (…)”.

Putem spune că învățământul nu era la începuturi în județul nostru, din contra, putem vorbi de o tradiție, ținând cont de faptul că o mare parte din documentele cancelariilor domnitorilor Țării Românești, în urmă cu câteva secole, „au fost scrise de grămătici din Balaci, Scrioaștea și Merișani”, localități situate în apropierea orașului Roșiorii de Vede.

Profesorul Gheorghe Popa, de la Direcția Județeană Teleorman a Arhivelor Naționale mai spune: „Este foarte posibil ca undeva, în zonă, poate pe lângă mănăstirea din Merișani, să fi funcționat o școală în care se deprindea scrisul și cititul documentelor. Cu toate acestea, ardeleanul Alecsir Popovici este, fără tăgadă, întemeietorul învățământului public în județul Teleorman”.

Primii ani au fost grei pentru Alecsir Popovici, dar și pentru proaspeții învățători. Stăpânii moșiilor, preoții și slujbașii stăpâmirii încercau să-și impună candidații, neluând în seamă deciziile sătenilor, iar învățătorii erau umiliți, impunându-li-se dări, precum clăcașilor.

Alecsir Popovici muncea permanent: inspecta școli, cerceta reclamații, întocmea rapoarte și intervenea la stăpânire în favoarea celor pe care îi pregătise.

Munca nesfârșită și clima uscată și caldă l-au îmbolnăvit pe profesor, determinându-l să se adreseze, la 16 octombrie 1836, Eforiei Școalelor și să ceară să fie trimis în alt oraș.

Solicitarea lui nu a fost aprobată, iar „la 2 septembrie 1838, Comitetul de inspecție al Școalelor Publice făcea cunoscut că la 30 august 1838, Alecsir Popovici, profesorul Școlii Naționale din Rușii de Vede, a încetat din viață”.

„Cât de devotat a fost acest om operei sale, școlii, rezultă și din faptul că, la 10 august 1838 (…), cu numai 20 de zile înainte de a-și da obștescul sfărșit, semna, încă, un raport către Eforia Școalelor, prin care solicita cataloage tipărite, spre a trece copiii, la 16 august, când va începe școala și când aceștia vor veni cu părinții să se înscrie”.

Alecsir Popovici a murit sărac, iar pentru a i se achita datoriile făcute pentru cărțile elevilor, i-au fost vândute la licitație cărțile proprii și „o mică vie, cumpărată de la un orășean”.

Sursa: prof. Gheorghe Popa, Direcția Județeană Teleorman a Arhivelor Naționale

Cornelia RĂDULESCU