Șansele unei moțiuni

Partidul Național Liberal și-a stabilit prioritățile pentru această sesiune parlamentară: depunerea unei moțiuni de cenzură, revizuirea Constituției și obținerea poziției de procuror șef european de candidatul român, Laura Codruța Kovesi.

La rândul său Viorica Vasilica Dăncilă, primul ministru al României trebuie să recunoască faptul că se află la 20 de voturi distanță de demiterea Guvernului pe care îl conduce, și se află la mâna lui Călin Popescu Tăriceanu și a Alianței Liberalilor și Democraților, pe care acesta o conduce. Restul partidelor de opoziție, PNL, USR, PMP, Pro România și UDMR au anunțat că vor susține moțiunea de cenzură inițiată de liberali.

Parlamentarii de la ALDE sunt în schimb bulversați de propunerea președintelui PSD Viorica Dăncilă de numire a lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului. Este foarte posibil ca unii parlamentari ALDE să nu voteze în favoarea moțiunii inițiate de liberali și să încerce o reapropiere de social-democrați. Astăzi PNL, USR, PMP, UDMR și Pro România au 212 parlamentari. Liberalii au anunțat că vor depune moțiunea de cenzură în momentul în care au cel puțin 233 de semnături. Senatorul Eugen Pârvulescu, președintele Organizației județene Teleorman a Partidului Național Liberal, afirmă că o moțiune de cenzură cu șanse de reușită trebuie bine pregătită și asigurată. Acesta declară că este foarte posibil ca săptămâna viitoare, după obținerea semnătulilor necesare pentru reușită, respectiv peste 233, moțiunea de cenzură să fie introdusă în Parlament. Moțiunea de cenzură va fi în Parlament în aceeași săptămână în care și Viorica Dăncilă va cere Parlamentului o nouă revalidare. Indiferent dacă va obține sau nu sprijinul Parlamentului, Viorica Dăncilă a declarat că nu va părăsi guvernarea, adică este posibil să rămână un Guvern minoritar.

Și peste problemele pe care le are Viorica Dăncilă cu Guvernul social-democrat, Viorica Dăncilă se pregătește și de alegerile prezidențiale. Dacă Dăncilă nu intră în turul doi al alegerilor prezidențiale, pierde tot: și președinția Partidului Social Democrat, și funcția de prim-ministru al României. Pentru Viorica Dăncilă riscurile de a pierde alegerile prezidențiale, eventual rușinos, sunt mai mari decât riscurile celorlalți prezidențiabili, ceilalți mulți prezidențiabili riscând doar să se facă de râs, sau să povestească nepoților că, în 2019, ei au candidat la președinția României.

Ioan DUMITRESCU

Lasă un răspuns