Săptămână cu emoții pentru liceeni. Începe simularea examenului de Bacalaureat

După simularea Evaluării Naționale, susținută de elevii de clasa a VII-a și a VIII-a, a venit rândul liceenilor să treacă prin emoțiile simulării examenului maturității. Începând de luni, 18 martie 2019, liceenii din clasele a XI-a și a XII-a vor fi evaluați la prima probă din cadrul simulării Bacalaureatului, proba scrisă la Limba și literatura română.

În următoarea zi este programată proba scrisă la Limba maternă, care se adresează elevilor aparținând minorităților naționale.

În data de 20 martie, liceenii de clasa XI-a și a XII-a vor susține proba obligatorie a profilului (proba scrisă).

Ultima probă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat este programată pe 21 martie 2019. Este vorba despre proba la alegere a profilului, pe care o vor susține doar elevii de clasa a XII-a.

Pentru această probă, în funcție de profil, elevii au la alegere una dintre următoarele materii:

  • Biologie, Chimie, Fizică sau Informatică – profilul real din filiera teoretică, profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și profilul militar din filiera vocațională;
  • Logică și argumentare, Geografie, Economie, Filosofie, Psihologie și, după caz, Sociologie – profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus.

Liceenii din clasele a XI-a și a XII-a vor afla rezultatele simulării examenului de Bacalaureat în data de 29 martie 2019.

Conform calendarului de desfăşurare a examenului național de Bacalaureat în anul şcolar 2018-2019, liceenii din anii terminali vor susține Bacalaureatul 2019 în perioada 3 iunie-4 iulie. Probele scrise încep în data de 1 iulie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie 2019.

M. MEILĂ

Leave a Reply