Senatorul Eugen Pârvulescu trage un nou semnal de alarmă asupra modului haotic de acțiune pentru combaterea Pestei Porcine Africane

La conferința de presă organizată ieri la sediul Organizației Județene Teleorman a Partidului Național Liberal, senatorul Eugen Pârvulescu , alături de medicul veterinar de liberă practică George Pârjol, a tras un nou semnal de alarmă în ceea ce privește modul neprofesionist, haotic, în care autoritățile județene acționează pentru stoparea cazurilor de Pestă Porcină Africană. “Sunt exasperat de modul în care echipele de veterinari omoară, fără documente care să ateste că animalele sunt infectate cu virusul PPA, porcii din gospodăriile sătenilor din Suhaia și Fântânele, dar și din celealte localități teleormănene, uciderea de-a valma a animalelor având un efect traumatizant asupra oamenilor”, a spus senatorul Eugen Pârvulescu.

Medicul veterinar George Pârjol pune sub semnul întrebării îndeplinirea obligațiilor pe care conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman le are în ceea ce privește depistarea cauzelor reale care au condus la apariția și extinderea rapidă, într-un număr mare de localități din județul nostru , a focarelor de Pestă Porcină Africană. Medicul veterinar George Pârjol crede că nu s-au întreprins suficiente măsuri pentru informarea populației privind Pesta Porcină Africană, că nu se spune clar care sunt cauzele reale ale extinderii virusului PPA, și întreabă autoritățile județene dacă pe fondurile de vânătoare au acționat suficiente echipe de vânători care să depisteze eventualele cadavre de mistreți să să elimine, prin împușcare, exemplarele de mistreți care manifestă semne de boală. De asemenea, medicul veterinar semnalează faptul că în preajma localităților unde sunt focare de Pestă Porcină Africană, din zona Dunării, nu au fost luate măsuri suficiente pentru asigurarea dezinfecției mijloacelor de transport care sunt folosite la transportul materialului lemnos tăiat de către silvicultori și în general pentru dezinfecția tuturor mijloacelor auto care tranzitează partea de sud a județului Teleorman .

Senatorul Eugen Pârvulescu se întreabă, retoric, dacă, nu cumva, se vrea din partea autorităților interzicerea creșterii porcului în gospodăriile populației .

După cum a precizat senatorul Eugen Pârvulescu, problemele deosebit de grave existente în județul Teleorman referitoare la modul de acțiune pompieristic al autorităților județene în ceea ce privește combaterea Pestei Porcine Africane în județul Teleorman vor fi transmise, printr-un document oficial, ministrului Agriculturii, Petre Daea, conducerii Agenției Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Prefecturii și Consiliului Județean Teleorman, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman și DSVSA Teleorman. Cu rugămintea ca toți factorii de răspundere să se implice în mod responsabil și să întreprindă, în regim de maximă urgență, toate măsurile legale care se impun pentru stoparea extinderii virusului Pestei Porcine Africane în județul Teleorman și, desigur, la nivel național, pentru evitarea uciderii în masă a porcilor la care nu s-au depistat semne de boală, dar și pentru luarea măsurilor de prevenție și în mod special pentru eliminarea porcilor mistreți din fondurile de vânătoare din vecinătatea localităților unde au fost identificate focare de boală.

George ZAVERA