Spiru Haret- 168 de ani de la naștere * Un strălucit ctitor și reformator al școlii românești

În pleiada de personalități luminate ale istoriei naționale, care rămân peste timp modele vii de acțiune și îndemn constructiv la acțiune în fiecare nouă epocă, un loc aparte revine lui Spiru Haret.

Figură reprezentativă a științei și învățământului românesc din deceniile de hotar ale secolelelor al XIX -lea și al XX – lea, Haret s-a născut acum 168 de ani, la Hanul Conachi, din Iași, la 15 februarie 1851.

Învățătura de carte și-a început-o în familie, unde primește o educație aleasă, urmând școala primară din Dorohoi, ca apoi, în 1860, să fie înscris la școala din Sararie (Iași).

Ca elev eminent, în septembrie 1862, a intrat ca bursier la Colegiul ”Sf. Sava” din București, unde a petrecut cinci ani din șapte ca intern.

Manifestând un mare interes și aptitudini excepționale pentru matematică, și-a dovedit precocitatea științifică prin două manuale pe care le-a publicat încă de pe băncile liceului, unul de algebră și altul de trigonometrie.

După susținerea bacalaureatului în 1869, se înscrie la Facultatea de Științe a Universității din București.

Prin concurs, în 1870, obține postul de profesor de matematică la Seminarul Central ”Nifon Mitropolitul” din Capitala țării.

În septembrie 1874, printr-un nou concurs, câștigă o bursă pentru ”Studiul matematicilor superioare” și pleacă la Paris, în Franța.

În cele din urmă, în 1875, obține licența în matematică, în 1876 pe cea în fizică, iar în anul 1878 își susține o stralucită teză de doctorat, intitulată ”Asupra invariabilității marilor axe ale orbitelor planetare”.

După revenirea in țară, Spiru Haret e numit, la 1 aprilie 1878, profesor la catedra de Mecanică de la Facultatea de Științe din București, iar un an mai târziu (1879) este ales membru al Academiei Române.

În perioada 1881-1886, a mai predat la Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu, iar între anii 1881 și 1910 la Școala de Poduri și Șosele.

În paralel cu activitatea la catedră, intră în tangență cu administrația învățământului ca inspector general al școlilor.

În 1885 este promovat secretar general la Ministerul Cultelor și Insrucțiunii Publice, iar in 1897 devine ministru al Instrucțiunii Publice.

Reforma învățământului și ”Legile lui Haret”, din acea vreme, care au schimbat organizarea de la 1864 a învățământului secundar și superior, a învățământului profesional, ca și cel pentru școlile de copii mici, sunt în parte în uz și astăzi.

Fiind de trei ori ministru al InstrucȚiunii Publice (1897-1899; 1901-1904; 1907-1910), Haret a avut posibilitatea de a-și pune legile în aplicare.

În 1910, la București și la Paris, publică lucrarea ”Mecanica socială”, utilizând pentru prima dată matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale.

Pentru sprijinirea activității cadrelor didactice și pentru o mai bună pregătire profesională a lor, înființează, în 1905, ”Revista generală a învățământului”, o prestigioasă publicație pedagogică, care, cu o întrerupere între anii 1916-1922, a aparut până în 1944.

Manifestându-se și ca om politic (deputat și ministru), este considerat cel mai mare reformator pedagogic, după înaintașii săi din prima jumătate a secolului al XIX-lea: Dinicu și Iordache Golescu, Gheorghe Lazăr și Gheorghe Asachi, Petrache Poenaru și alții.

După 34 de ani de activitate în învățământ, se stinge din viață, la 17 decembrie 1912, la vârsta de numai 61 de ani.

Spirit democratic și patriot profund, ”om al școlii românești” și ctitor al mișcării sociale ce-i poartă numele ”haretismul”, Spiru Haret rămâne o vie amintire în istoria noastră națională, dăruind acesteia ”viața ca exemplu și numele ca epocă”.

Leon Armeanca