Trei braconieri au fost prinși la pescuit cu setca

Bande organizate de oameni fără nici un Dumnezeu au secătuit râurile de podoaba lor cea mai preţioasă, peştele. Cererea e mare, preţul e bun, aşa că braconierii nu se mai tem de nimic.

Sub ochii nepăsători ai autorităților s-a creat o adevărată “mafie a peștelui” în care sunt amestecați nu numai braconierii, ci și mulți dintre cei care ar trebui să ne apere de acest flagel, respective polițiști, procurori sau judecători.

Din fericire, din când în când mai cad unii pradă, chiar în ”setcile” jandarmeriei. Este și cazul a trei bărbați din Teleorman care au fost prinși în județul Argeș, în timp ce pescuiau cu o setcă.

O patrulă de jandarmerie a observat pe lacul din localitatea Ungheni, județul Argeș trei persoane care se aflau într-o barcă pneumatică. Existând suspiciunea că aceștia pescuiesc ilegal, jandarmii i-au interceptat. La verificări au constatat că dețin două setci de 80 metri fiecare, precum și cantitatea de 13 kilograme de pește (caras, crap și șalău), provenit din pescuitul ilegal.

Cei trei pescari, din comuna Tătărăștii de Sus, județul Teleorman, s-au ales cu dosare penale. Ei sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”deținere și utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm”.

Cele două setci și barca folosită în activitatea ilegală au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de pește viu a fost redată mediului natural.

Claudiu DUMITRACHE