Zilele prefectului sunt numărate

Liberalii au reușit să răstoarne Guvernul Dăncilă, iar acum își fac planul de bătaie pentru perioada ce urmează. După ce președintele Klaus Werner Iohannis a nominalizat noul premier, în persoana lui Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal va prezenta, în maximum o săptămână lista noului Guvern, despre care se știe că va fi mai suplu, cu mai puține portofolii, multe ministere urmând să fie comasate. În cadrul fiecărui minister va fi înființat un corp de control, care să evalueze activitatea bugetarilor, dar și a directorilor. Așa cum era de așteptat, atât prefectul cât și subprefectul, cât și membrii Cancelariei Prefectului, susținuți de Guvernul PSD condus de Viorica Vasilica Dăncilă, vor fi înlocuiți. Președintele PNL Ludovic Orban ține deocamdată în secret numele celor care vor veni în locul celor susținuți de social-democrați.

În teritoriu, în județul nostru, senatorul Eugen Pârvulescu, președintele Organizației județene Teleorman a Partidului Național Liberal, afirmă că ”încă de a doua zi după ce Guvernul PNL va ajunge la Palatul Victoria, se va purcede la schimbarea prefecților și subprefecților numiți de PSD. Prefectul și subprefectul, susținuți de PSD vor fi înlocuiți. Nu poți implementa politicile guvernamentale liberale atâta timp cât ești social-democrat, sau susținut de PSD. ”Senatorul PNL Eugen Pârvulescu a mai declarat că după ce vor fi schimbați prefecții și subprefecții, se va trece la șefii instituțiilor deconcentrate, reprezentantele ministerelor în teritoriu. Aceștia vor fi schimbați unul câte unul, zilnic.

Încercând a-l contacta pe actualul prefect de Teleorman, Florinel Dumitrescu, fost membru al Partidului Poporului Dan Diaconescu, apoi senator social-democrat, a fost imposibil de a da de acesta.Probabil că prefectul Florinel Dumitrescu își face bagajele din Prefectură, la fel cum se pregătesc de debarcare și mai mulți șefi ai instituțiilor deconcentrate.

Întrebat cu cine va fi înlocuit prefectul Florinel Dumitrescu, la fel ca subprefectul Nelu Ionel Oprea, senatorul Eugen Pârvulescu a declarat că toate se vor afla la timpul potrivit, imediat după instalarea Guvernului liberal la Palatul Victoria; oricum, a declarat senatorul Pârvulescu, ”Organizația Partidului Național Liberal Teleorman are suficienți oameni pregătiți și capabili să conducă atât prefectura, cât și instituțiile deconcentrate. Și de altfel nu poți implementa programul de Guvernare al PNL-ului, cu social-democrați”.

Ioan DUMITRESCU